Totusi ...

Nu am sustinut niciodata ca imi place sa ies, sa iau contact cu oamenii, sa ma uit cum arunca hartii pe strada, scuipa seminte in tramvai, isi bat copiii in vazul tuturor sau mai stiu eu cate si mai cate ineptii de genul asta. Eu nu cer ca totul sa fie o armonie perfecta, dar mi se pare deajuns ca ne impiedicam pe strada, ca ni se rupe sacosa cu cartofi sau ca ne pierdem banii, chiar nu mai e nevoie sa ne facem viata "cate un calvar" de caciula facand si lucrurile amintite in prima faza.
Nu, nu sunt sociopata sau sociofoba, ies cu prietenii, merg la karaoke, mai nou :P, dar cateodata ma apuca un soi de disperare care ma face sa nu mai vreau sa ma trezesc cand stiu ca am de mers oriunde, fie pana la facultate,s a imi cumpar ate noi, paine sau mai stiu eu pe unde.
Atunci Miss Souris se sperie, intra in ceainic si cauta cu disperare motive sa isi revina. Intr-o zi a gasit unul, inca unul destul de solid.
Statea si se uita pe geam. Afara plouase destul de tare, noroiul era peste tot, toata lumea era zgribulita si se grabea. Din geam vedea un catel bondoc, alb si pufos. Nu putea decat sa se gandeasca la faptul ca trebuie sa fie zgribulit tocmai datorita blanii lui, si la faptul ca e bine ca Hobbit, pisica de soricel credincioasa, e inauntru la caldura.
Toate gandurile astea sumbre o faceau sa se gandeasca numai la rele. De aceea, cand un batranel s-a apropiat de catel, a crezut ca il va lovi. Vazuse asta de multe ori, de data asta nimic nu indica o schimbare. Totusi, de data asta A FOST diferit. Batranelul s-a apropiat, a golit punga pe care o avea in mana, care era plina cu oase, dupa care a pus-o pe jos, ingenunchind in fata catelului. L-a mangaiat in pozitia asta vreo 20 de minute, desi se vedea cat de greu ii era sa stea. Totusi, a stat...

Imagini dintr-astea o fac pe Miss Souris sa fie mai vesela si sa continue, sa gaseasca soarele acolo unde el nu este, sa ofteze si sa spuna tot timpul totusi...